Arhivele lunare: iulie 2019

Sexualitate, sex şi bunul simț (1): definirea limitelor

Trăim o vreme în care sexul pare să țină loc la orice. Dar ce este dincolo de reclame, filme, reviste, cărți, scandaluri? Interdicții, priorități, reguli, legi, instincte catalogate primare în care se implică instituții ale statului, familia, biserica sau templul. Toate țin seama de sex și sexualitate. Știința, dreptul, universul întreg dacă vorbim despre evoluție sau Dumnezeu (și atunci din nou întreg universul), a ținut seama că există o regulă absolută fără de care viața nu ar fi fost posibilă în forme complexe: două organisme de gen și sex diferit se înmulțesc cu ajutorul unui aparat sexual. Omul nu face excepție.

Acceptăm sau nu, suntem de un sex sau altul. Genetic nu se poate nega, schimba sau combina. Deocamdată…

Sexul mai este tabuu doar în anumite medii. Societatea în general nu face prea mare caz referitor la sex, dimpotrivă îl acceptă și îl exploatează. Cum altfel ar fi pornografia și prostituția legale în atîtea țări considerate foarte civilizate? În plus, operațiile de schimbare a sexului, legalizarea unor comportamente sexuale considerate deviante în multe țări pun sub semnul întrebării pe de o parte continuarea evoluției darwiniste, dar și interdicțiile principalelor religii.

Acesta este cadrul complex al discuției despre sex și sexualitatea la ora actuală. Nu vreau, nu ţin morţiş să am dreptate, dar sper să transmit un punct de vedere (sau mai multe) care să fie deschis, clar şi să provoace la raţiune. Nu pot lăsa umorul la o parte, după cum nu pot abandona adevărul. Dincolo de Scriptură există destule adevăruri, dar să vedem dacă putem scoate capul din propria găoace pentru a le descoperi. Cum de obicei cititorii acestui subiect se împart în două categori – nu femei şi bărbaţi – ci cel-cea slab(ă) ce zice nu lua, nu gusta şi cel-cea tare, ce zice mănîncă tot ce vine fără a cerceta, aş prefera să încep cu cîteva afirmaţii ce ţin de limitele acestei abordări. Facem pariu că mîine se vor găsi cîţiva blogeri care să mă imite?

Demersul meu NU va fi unul dogmatic, nici unul ce se încadrează la genul „studiu biblic”, dar sper să fiu destul de uşor de citit. Dar cum am ajuns la subiectul ăsta? Simplu. Să vă mărturisesc. În urmă cu cîteva zile fredonam o melodie cu un text în limba portugheză, la care fiul meu de aproape 17 ani  (la acea vreme) mă întreabă: „Ştii că are o conotaţie sexuală?” Evident că ştiam. Evident că eram în temă. Dar de aici şi pînă la a elimina tot ce înseamnă cîntec, ritm, haine, maşină, tunsoare, parfum, culori şi mîncăruri ce au o conotaţie cît de cît sau una majoră cu tentă sexuală e cale lungă.

Cu asta vreau să afirm că sunt un om normal la fel ca şi dumneavoastră şi că nu am „a hidden agenda”. Deci plecînd de la zero, fără prejudecăţi şi fără buline roşii pentru audienţa de cel puţin 18 ani împliniţi, să vedem ce este de spus în domeniul mai sus-menţionat. Iar în ceea ce priveşte sexul, cînd fredonez cîte o melodie cu conotaţie sexuală mă gîndesc la soţia mea. Aşa că ăştia cu reclamaţiile şi pioşenia exagerată, „ciocu mic!”

În primul rînd trebuie să spun că în viaţa mea nu am auzit vreo predică, nici un program destinat tinerilor, care să abordeze subiectul. Un prieten american a făcut pentru prima dată această remarcă, fiind deranjat de faptul că uneori sexualitatea noastră (a românilor) debordează, dar problema este îngropată sub covor. Probabil că avem impresia că se va regla de la sine, cam ca şi relaţia dintre tenul adolescentului şi coşurile sale. Tot în această direcţie vreau să încerc să demontez unele mituri sau prejudecăţi ce decurg din aplicarea mecanică, fără corelare a unor versete din Scriptură. Dar asta mai încolo.

În al doilea rînd, mi se pare că în loc să deschidă mintea, biserica se complace în atitudinea „don’t ask, don’t tell” precum struţul în nisip. Care sunt programele bisericii pentru combaterea abuzurilor sexuale, care este educaţia pe care biserica poate să o facă în cunoştiinţă de cauză și care să ajute la demarajul vieţii sexuale a tinerilor căsătoriţi şi/sau să o impulsioneze pe cea a celor ce au devenit creştini mai tîrziu? Secret? NU! Zero! Cine face educaţia sexuală în şcolile creştine? Am spus ceva ce nu trebuia?

În al treilea rînd, am văzut o carte scrisă de cineva după un an de căsnicie. Trebuie să fii un ageamiu să faci aşa ceva! Scrie domle o carte despre un subiect după zece ani de cînd ai început să te confrunţi cu domeniul respectiv, aşa cum se cere din partea unui specialist. Asta în cazul în care nu cumva eşti geniu, şi atunci îmi cer scuze. Dar n-am mai auzit de geniu în domeniul acesta, numai de Cassanova, care în treacăt fie spus, nu era căsătorit.

Apoi cînd aţi auzit de o întrunire pe această temă a „liderilor” ca să pună „ţara la cale”? Ne vedem ca să batem apa-n piuă, că nu deranjează pe nimeni, şi nu ne încărcăm cu responsabilităţi. Dar, suntem femei şi bărbaţi sau avem copii ce vor ajunge curînd femei şi bărbaţi. Ce facem în faţa unei lumi care coboară vertiginos vîrsta consimţămîntului în ceea ce priveşte sexul? Ce facem cînd auzim tot mai des la ştiri de fetiţe ce nasc la 10, 12 ani? Cum devenim părinţi responsabili dincolo de canoanele serei în care ne cultivăm subcultura proprie? De ce nu avem programe naţionale pentru aşa ceva? Pentru că gîndim prea îngust. De ce reacţionăm şi nu prevenim? Pentru că ne e lene, pentru că nu vrem să fim deranjaţi. Pentru că ne e ruşine de un subiect pe care nu îl stăpînim, ci ne stăpîneşte. Rezultatul? O notă de plată mai ridicată, traume de lungă durată.

Și tot în aceasta direcție, ce ne-am face dacă băiatul nostru are înclinaţii homosexuale sau fetiţa noastră se declară lesbiană? La aceste întrebări de obicei găsim răspunsuri la fel de multe şi de bune ca şi în cazul sinuciderii. Şi totuşi ele există. Ce facem cu pornografia de la chioşcul din colţ, cu „stewardesele” ce îţi fac semne deochiate pe drumurile publice şi ce facem, în afară de a închide ochii şi urechile, cînd filmul derulat în premieră la cinema are o scenă mai tare? Izolarea, înfundarea degetelor în urechi, şi tragerea pălăriei pe ochi nu e o soluţie. Sau poate e una de moment. Ea nu tratează, nu explică, ci doar evită. E destul?