Arhive pe categorii: Fără categorie

Cutia Pandorei

(Sursa Wikipedia.ro)

Cutia Pandorei este de fapt cutia lui Zeus confecționată de Hefaistos în care zeii au pus: cruzimea (Ares), aroganța (Poseidon), suferința/durerea (Hefaistos), vanitatea (Hermes), lăcomia și gelozia Herei, pofta trupească (Afrodita), ura (Artemis), lăcomia (Atena), bolile (Apollo), lenea (Dionis), tristețea (Demetra), teama, înșelăciunea și subjugarea muritorilor de către zei (Zeus) și, nu în cele din urmă, suferința și moartea (Hades). Doar Hestia (sau poate mai probabil Atena, zeița înțelepciunii) s-a deosebit de ceilalți zei depunând în această cutie Speranța.

Pandora este (în limba greacă Πανδώρα) în mitologia greacă prima femeie de pe pământ. Ea a fost creată de zeii care, geloși pe Zeus care crease bărbații, au hotarât să creeze o femeie perfectă. Hefaistos, zeul meșteșugăritului, folosind apă și pământ, i-a dat corp și chip. Ceilalți zei au înzestrat-o cu multe talente: Afrodita i-a dat frumusețea, Atena înțelepciunea, Apollo talentul muzical, Hermes puterea de convingere. De aici și numele său, Pandora însemnând în limba greacă cu toate darurile.[1]

După ce Prometeu l-a imitat pe Zeus creînd el însuși oameni perfecți din lut, oameni cărora le-a dat viață cu razele soarelui[2] și cărora le-a oferit focul furat de pe Olimp, Zeus s-a simțit jignit de îndrăzneala acestuia și a decis să se răzbune. El l-a pus pe Hefaistos să creeze o cutie în care zeii au depus toate relele:[2]

Într-un fals acces de bunătate, Zeus i-a oferit-o lui Prometeu pe Pandora drept soție și cutia (Cutia Pandorei) drept cadou. Simțind că la mijloc este un șiretlic, Prometeu a refuzat cadourile. Zeus s-a îndreptat apoi către Epimeteu, fratele lui Prometeu, care, subjugat de frumusețea Pandorei, a acceptat-o de soție. Împinsă de firea sa curioasă, Pandora a deschis cutia și astfel toate relele din interior au scăpat și s-au împrăștiat pe pământ. Înfricoșată, s-a grăbit să închidă capacul, neobservând că singurul lucru care rămăsese pe fundul cutiei era Speranța.

Cu toții știm azi ce înseamnă cutia Pandorei. Este o cutie virtuală, dar foarte periculoasă. O colecție de rele înfricoșătoare ce poate să fie eliberată foarte ușor. Scăpați de sub control monștri fac pagube irecuperabile. E greu, aproape imposibil să-i aduci înapoi. E dificil să pui capacul peste cutie. Doar în povești se întîmplă așa ceva. În viața reală e mult, mult mai greu. Oare de ce este așa?

În primul rînd pentru că eliberarea monștrilor se face în urma unei decizii. Ai luat sau am luat decizia de a deschide cutia. O decizie conștientă. Poate făcută sub imperiul emoțiilor, al unor evenimente, dar de cele mai multe ori decizia ne aparține, așa cum acțiunea ne aparține. Cu o singură excepție: cutia poate fi deschisă și din prostie.

În al doilea rînd, deschiderea cutiei se înregistrează. Devine istorie. S-a întîmplat. Atunci. Acolo. Nimeni nu poate face abstracție de evenimentul în sine. Nimeni nu-l poate nega de parcă nu ar fi avut loc, nu s-a întîmplat niciodată. Nu a fost o iluzie. Chiar dacă a fost o greșeală.

Și mai ales greșelile nu se uită niciodată. Și foarte rar se iartă. Pe bulevardul Greșelii nu prea adie vîntul Iertării.

Dar ce este sau ce poate fi cutia Pandorei? Ar putea fi o colecție de resentimente, amărăciuni, momente de mîhnie înăbușită, frustrări împinse undeva în memoria de lungă durată. Păzită bine, departe de iertare. Un seif închis cu un cifru sigur.

Sau așa credem noi. Cu toate astea, cifrul poate fi spart de o scînteie emoțională. O simplă vorbă poate elibera monștri. Ironia sorții: parola ce o credeam secretă nu este deloc așa. Ba dimpotrivă.

Bine este să prevenim deschiderea cutiei. Dar ar fi și mai simplu să nu existe niciun monstru în cutie. Atunci cutia, capacul, cifrul nu și-ar mai avea rostul.

Rezolvarea imediată a problemelor, nu amînarea sau ignorarea lor, ar fi una dintre soluții.