Arhive pe etichete: responsabilitate

Divorț creștin în stil românesc: menajul abuziv

În biserici se înfierează divorțul. Nu se face rabat. Divorțul este păcat. Divorțatul și divorțata sunt păcătoși. Cu toate astea nu sunt înfierate căsătoriile aranjate și cele din interes. Acelea nu sunt păcate, sunt doar aiureli și greșeli. Lasați-i să sufere dacă sunt proști! Și mă bate gîndul să mergem din nou să vizităm ce-o fi aia o biserică… cel puțin pe la noi.

Deci, pe scurt despre nuntă și divorț într-un menaj abuziv.

Spre deliciul adepților lui Bahus, Isus a transformat apa în vin. Și n-a fost puțin. Oare n-ar fi găsit Isus o minune mai bună? N-ar fi trebuit să transforme mirele sau mireasa, socrul sau soacra? Se vede treaba că nu. Mă mai sîcîie un gînd: o fi spus Isus ceva mirilor? Ceva despre supunere, iubire, înțelegere, copii, bani puși împreună, mersul la meci, birt sau coafor? Nu! Nimic? Nimic.

Și așa, cu excepția a două-trei versete mai nimic despre căsătorie și divorț în NT. Sfaturi de la celibatarul Pavel…

Cu bagajul acesta poposim în secolul XXI. Dar pînă aici? Pînă aici femeia a fost un accesoriu al bărbatului. De cele mai multe ori. Un accesoriu ușor de etalat, de schimbat sau de decartat.

Pentru societate feminismul a fost un șoc. Pentru că societatea, deși înmulțită de mame, este modelată după chipul și asemănarea bărbaților. O icoană previzibilă. Probabil că unii dintre noi mai țin minte cum se rugau bărbații lui Israel: Doamne îți mulțumesc că nu m-ai făcut dintre Neamuri și nici femeie.

Și pentru biserică feminismul a fost un șoc și încă mai este. Cum să lupte femeia pentru drepturile ei? Cum să conducă o femeie? Îmi amintesc propriile reacții cînd a început soția, adică femeia mea, să conducă mașina MEA. V-ar fi prins bine filmul, cartea s-a vîndut foarte bine! După ce mi-a luat jobul și statutul, acum femeia care-ai pus-o Doamne lîngă mine mi-a luat și mașina!

M-am întrebat o dată, ba nu, de cîteva ori, ce s-ar întîmpla dacă bisericile ar adopta o atitudine… Mai bine tac din gură!

În fine, să vedem de ce se ajunge la divorț.

De cele mai multe ori pentru că bărbatul este violent. Bărbatul, ca și cîinele care mușcă cînd nu pricepe ce se întîmplă, bate. Și are cu ce. Și dacă bate și chinuie femeia, poate că aceasta se plînge pastorului. Pastor care-i spune că suferă pentru Cristos. Că el se va pocăi. Că va fi cîștigat pentru Domnul. Aleluia frate!

Bre pastori, preoți și alți diaconi, da luați o funie și dați-i individului cîteva acolo unde-l doare, să vadă și el cum e. Și să vedem atunci dacă strigă el aleluia.

Femeia să se teamă de bărbat, dar am mai fost învățați că pe femeie să n-o atingi nici cu o floare. S-o iubești, s-o îngrijești și alte jurăminte… Și femeia ce vrea să divorțeze că este maltratată este o păcătoasă, o necredincioasă, o păgînă sau mai rău. Normal. Dacă încalcă legea, normele, cutumele și nu moare la datorie?

De ce nu i se spune pe nume abuzului în biserică? Bătaia e bătaie. Neglijarea e neglijare. De ce ,,fratele” nu este pus sub disciplină, nu este reclamat la poliție? Pentru că acel ,,frate” (mai ales la țară) are alte rude care pot declanșa o mini-revoluție în biserică și adio scaun, amvon și salar. Cine-i fraier să nu țină cu ăl mai tare, adică cu bărbatul?

Am văzut cazuri în care el a divorțat și ea a fost dată afară din biserică. Barem dacă femeia aia l-ar fi miruit din cînd în cînd cu tigaia de fontă! Dar soția abuzată să nu facă nimic, pentru că, nu-i așa, capul plecat, sabia nu-l taie. Să sufere, să suporte că-i pentru Domnul. Să arate, să demonstreze  că suferă ca și Cristos. OK. Dar dacă ea -l întruchipează pe Cristos, soțul pe cine întruchipează? Am eu o bănuială, dar nu v-o spun.

Cam asta este rețeta bisericilor. I se asigură soției un statut special. Va fii o martiră în viață. Interesant, dar eu n-am găsit în Biblie versetul ăsta!

Ba, la capitolul să trecem cămila prin urechile acului  adică la catastrofizarea cazului (cum altfel se poate categorisi?) cei săraci cu duhul, în alt sens decît cel pomenit de Isus în Predica de pe munte, vin cu interdicțiile: Bre, nu te mai poți căsători că dacă celălalt/cealaltă se întoarce la Domnul, tu soțul/soția cui vei fii în cer?

Chiar așa: soția abuzată care este divorțată să nu se recăsătorească, pentru că, nu-i așa, nu știm care e sfîrșitul fostului soț (dar avem cel puțin 50% șanse să alegem corect) și ea are datoria să-aștepte că dacă s-o trezi din beție, în stradă și e iarnă, cu 5 minute înainte de a-l înșfăca definitiv Satana să-l ducă cu el într-o criză ce depășește al său delirium tremens, sora să-l ia plină de iubire înapoi. Să-l spele, să-l îngrijească și să-l culce în așternuturi noi și moi cumpărate din banii ei luați de la gura copiilor făcuți cu el și nebăgați în seamă cu anii tot de el. Și cum rămîne cu jurămintele alea din ziua nunții? Cu păstorirea, cu biserica care…

Sora abuzată dacă cumva are alte idei deosebite de linia oficială să fie dată afară, că așa este ajutată. Trupu-i este dat pe mîna Satanei pînă la revenirea prin pocăință în fața completului bărbătesc de judecată. Că doar femeile nu au vreun cuvînt în biserică, după cum spune la Galateni: Căci mai este Iudeu și Grec; mai este rob nu slobod; mai este parte bărbătească și parte femeiască, fiindcă toți suntem deosebiți în Hristos Isus.

Și așa rezolvăm un posibil divorț, dăm un exemplu bun pentru cei ce vor să se căsătorească și totul merge înainte în timp ce biserica o ia înapoi. Ne mai mirăm că nu vine cineva din afară la biserică? Păi și ăștia dinlăuntru vor să plece… Nu de alta, dar Evul mediu, antichitatea și dreptul celui mai tare parcă n-au de-a face cu iubirea lui Cristos. Sau mi se pare doar mie?

Eu chiar mă mir de ce nu se predică la nunți adevărul dogmatic de la sfîrșit: Soră, acum te iubește el, dar cînd te va abuza, atunci tu să-l asculți și să-l iubești mai tare. E și el un suflet. Ba e și sensibil, vezi să nu-l tragă umezeala șanțului, să-l primești cu brațele deschise ori de cîte ori te abuzează. O faci pentru Domnul! Să fie pace, să ne iubim, să ne-nțelegem, să nu se afle în afară!

Asemenea relației dintre torționar și torționat, torționatul își iubește torționarul pe care vrea să-l mîntuie. Doar că aici este vorba despre înlocuirea dragostei dezinteresate cu abuz de cea mai joasă speță. Poate dacă cel slab l-ar tortura pe cel tare am mai înțelege, dar cînd cel tare, singurul care poate arăta milă, mărinimie, majestate îl abuzează pe cel slab, relația  existentă este ca cea dintre călău și victimă. Și biserica omoară victima.

Cine n-are nevoie de un sfat bun?

sursa: http://kootation.blogspot.ro/2013/06/c-17-quotes.html

Există multe zicale despre sfaturi. Una dintre ele spune că podul e plin de sfaturi. Alta spune că un sfat nu costă nimic. Posibil, dar  nu totdeauna adevărat.

Cu toate acestea, întrebarea „Ai nevoie de un sfat?” e încă validă. Din mai multe puncte de vedere. Unul ar fi că nu toată lumea se pricepe la sfaturi. Altul că nu toată lumea, dar mai ales specialiștii nu au timp de dat sfaturi. Și un altul că specialiștii buni sunt deja ocupați.

Dacă stai de vorbă cu o persoană a cărui experiență de viață te inspiră, de multe ori aceasta îți spune că traiectoria sau evoluția vieții ei s-a schimbat pentru că în momentele cheie ale vieții a existat cineva cu care s-a putut sfătui. Cîte regrete au fost evitate! Bucuria a alungat tristețea; împlinirea a risipit frustrarea. Citește în continuare Cine n-are nevoie de un sfat bun?